Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană, măsuri menite să transforme Europa în pol mondial pentru inteligența artificială "de încredere"

Comisia Europeană, măsuri menite să transforme Europa în pol mondial pentru inteligența artificială "de încredere"

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 16:52 21 Apr 2021 Modificat la 16:56 21 Apr 2021

Planul are rolul de a garanta siguranța și drepturile fundamentale ale cetățenilor și ale întreprinderilor, consolidând totodată adoptarea Inteligenţei Artificiale, precum și investițiile și inovarea în acest domeniu în întreaga Uniune, se precizează într-un comunicat al Comisiei.

Această abordare va fi completată de noile reglementări privind echipamentele tehnice, care, prin adaptarea normelor de siguranță, urmăresc să sporească încrederea utilizatorilor în noua generație versatilă de produse.

"În ceea ce privește inteligența artificială, încrederea constituie o necesitate absolută, nu un element opțional. Odată cu adoptarea acestor norme de referință, UE va impulsiona elaborarea unor noi reguli la nivel mondial care să asigure că inteligența artificială este de încredere. Prin definirea standardelor, putem să deschidem calea către o tehnologie etică în întreaga lume și să ne asigurăm că UE își menține competitivitatea pe termen lung.

Normele Comisiei prevăd intervenţii în cazurile strict necesare

Adaptate exigențelor viitorului și favorabile inovării, normele noastre vor interveni în cazurile în care este strict necesar: atunci când sunt în joc siguranța și drepturile fundamentale ale cetățenilor UE", a transmis vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabilă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

"Inteligența artificială reprezintă un mijloc, nu un scop în sine. Este prezentă în viața noastră de zeci de ani, însă în momentul de față a atins noi capacități, alimentate de puterea de procesare, oferind un potențial imens în domenii foarte diverse, cum ar sănătatea, transporturile, energia, agricultura, turismul sau securitatea cibernetică. Totodată, inteligența artificială implică o serie de riscuri.

Noul regulament, menit să crească încrederea europenilor în oportunităţile Inteligenţei Artificiale

Propunerile prezentate astăzi au ca obiect să consolideze poziția Europei în calitate de pol mondial al excelenței în domeniul inteligenței artificiale, de la laborator la piață, să asigure faptul că, în Europa, inteligența artificială respectă valorile și normele noastre și să valorifice potențialul inteligenței artificiale pentru utilizare industrială”, a spus, la rândul său, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.

Datorită noului Regulament privind IA, europenii vor putea avea încredere în oportunitățile pe care aceasta le oferă. 

Normele proporționale și flexibile vor aborda riscurile specifice pe care le prezintă sistemele de IA și vor stabili cele mai înalte standarde pe plan mondial. 

Planul coordonat prezintă schimbările de politică și investițiile necesare la nivelul statelor membre pentru a consolida poziția de lider a Europei în dezvoltarea unei IA centrate pe factorul uman, durabile, sigure, favorabile incluziunii și de încredere.

Noile norme vor fi aplicate direct în același mod în toate statele membre, pe baza unei definiții a IA adaptate exigențelor viitorului, și urmează o abordare bazată pe riscuri:

Definiţiile de risc pentru Inteligenţa Artificială, conform Comisiei Europene

Risc inacceptabil: Comisia Europeană propune interzicerea sistemelor de IA considerate o amenințare clară la adresa siguranței, a mijloacelor de subzistență și a drepturilor persoanelor.

Printre acestea se numără sistemele sau aplicațiile de IA care manipulează comportamentul uman pentru a împiedica utilizatorii să își exercite liberul arbitru (de exemplu, jucării care utilizează asistența vocală încurajând un comportament periculos din partea minorilor) și sistemele care permit guvernelor să efectueze o evaluare a comportamentului social („social scoring”).

Risc ridicat: Sunt considerate ca prezentând un grad ridicat de risc sistemele în care tehnologia IA este utilizată în:

  • infrastructurile critice (de exemplu, transporturile), care ar putea pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor;
  • formarea educațională sau profesională, care poate determina accesul la educație și traiectoria profesională a unei persoane (de exemplu, sistemul de notare utilizat în cadrul examenelor);
  • componentele de siguranță ale produselor (de exemplu, o aplicație a IA utilizată în chirurgia robotică);
  • ocuparea forței de muncă, gestionarea lucrătorilor și accesul la activități independente (de exemplu, software de selecție a CV-urilor pentru procedurile de recrutare);
  • serviciile publice și private esențiale (de exemplu, evaluarea bonității care îi împiedică pe cetățeni să aibă posibilitatea de a obține un împrumut);
  • activitatea de asigurare a respectării legii care poate aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor (de exemplu, evaluarea fiabilității probelor);
  • gestionarea migrației, a azilului și a controlului la frontiere (de exemplu, verificarea autenticității documentelor de călătorie);
  • administrarea justiției și procesele democratice (de exemplu, aplicarea legii în cazul unui set concret de date factuale).

Risc limitat, și anume sistemele de IA care fac obiectul unor obligații specifice în materie de transparență: Atunci când utilizează sisteme de IA, cum ar fi roboții de chat, utilizatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că interacționează cu un aparat, astfel încât să aibă posibilitatea de a lua o decizie în cunoștință de cauză: fie să folosească în continuare respectivul sistem de IA, fie să renunțe la serviciile acestuia.

Risc minim: Propunerea legislativă permite utilizarea gratuită a unor aplicații cum ar fi jocurile video bazate pe IA sau filtrele antispam.

Majoritatea sistemelor de IA se încadrează în această categorie. Proiectul de regulament nu intervine aici, întrucât aceste sisteme de IA prezintă doar un grad de risc minim sau nu prezintă niciun risc pentru drepturile sau siguranța cetățenilor.

În ceea ce privește guvernanța, Comisia propune ca autoritățile naționale competente de supraveghere a pieței să asigure respectarea noilor norme.

Instituirea Comitetului european pentru inteligența artificială va facilita punerea în aplicare a noilor norme și va stimula elaborarea de standarde în domeniul IA. În plus, se propun coduri de conduită voluntare pentru sistemele de IA care nu prezintă un grad ridicat de risc, precum și spații de testare în materie de reglementare pentru a facilita inovarea responsabilă.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole