Comisia Europeană și-a propus construirea unei societăți și a unei economii cu emisii reduse de carbon. UE și-a propus ca, până în 2050, sectorul transporturilor să genereze cu 60 % mai puține emisii față de nivelul din 1990, iar până la sfârșitul lui 2020 toate clădirile noi trebuie să fie construite în așa fel încât să aibă un consum energetic aproape de zero.
Una dintre măsurile anunțate de Comisia Europeană pentru a atinge aceste obiective este propunerea de revizuire a Directivei privin performanța energetică a clădirilor.
Această propunere vizează obligația proprietarilor de clădiri rezidențiale care dispun de mai mult de zece locuri de parcare să le echipeze cu infrastructura necesară instalării ulterioare a unui punct de reîncărcare a autovehiculelor electrice.
Această cerință, care va fi vlabilă și în România, ar urma să fie aplicată și în cazul clădirilor nerezidențiale (noi sau renovate capital) cu mai mult de zece locuri de parcare, scrie profit.ro.