Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană anunță deschiderea înscrierilor pentru Premiul „Access City” 2025. Localitățile care pot câștiga zeci de mii de euro

Comisia Europeană anunță deschiderea înscrierilor pentru Premiul „Access City” 2025. Localitățile care pot câștiga zeci de mii de euro

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 16:16 27 Iun 2024 Modificat la 16:16 27 Iun 2024

Comisia Europeană a anunțat, joi, deschiderea înscrierilor pentru Premiul „Access City” 2025, acordat localităților de peste 50.000 de locuitori care au depus eforturi pentru a deveni mai accesibile pentru persoanele cu handicap. 

Potrivit unui comunicat al CE, ediția din 2025 marchează cea de a 15-a aniversare a Premiului „Access City”. În cadrul acestei ediții, legată de Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024, Comisia va acorda, de asemenea, o mențiune specială pentru „infrastructuri sportive accesibile”. 

Se pot înscrie orașe din UE care au peste 50 000 de locuitori.

Câștigătorii de pe locurile I, II și III din cadrul premiului „Access City” 2025 vor primi premii în valoare de 150.000, 120.000 și, respectiv, 80.000 de euro. 

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii de decernare a premiilor care va avea loc cu ocazia conferinței privind Ziua europeană a persoanelor cu handicap, în perioada 28-29 noiembrie 2024.

Orașele își pot depune candidaturile cel târziu până la data de 10 septembrie 2024, ora 23:59 CEST.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole