Antena 3 CNN Externe Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene, mesaje de felicitare de Ziua Naţională a României

Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene, mesaje de felicitare de Ziua Naţională a României

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 12:05 01 Dec 2021 Modificat la 12:05 01 Dec 2021

''La mulţi ani de Ziua Naţională, România! La mulţi ani, România!'', se arată pe pagina de Facebook a Excutivului comunitar.

”Astăzi sărbătorim alături de prietenii noştri români şi de Comisia Europeană în România!”, au adăugat reprezentanții instituției. Mesajul vine însoțit de imagini reprezentative țării noastre și de un articol informativ.

Consiliul Uniunii Europene ne-a transmis felicitări cu ocazia zilei naționale printr-un clip simpatic distribuit pe Facebook. Acesta cuprinde mai multe informații despre România.

La început, repezentanții instituției au explicat în engleză semnificația celebrei expresii românești ”struțo-cămilă”. Ulterior, sunt prezentate date cu privire la aderarea la UE, faptul că România are cel mai rapid internet în bandă largă dintre țările din blocul comunitar sau că prima femeie neurochirurg din lume a fost o româncă.

Nu sunt uitate nici performanțele sportive: primul și ultimul 10 ”curat” la gimnastică aparțin României, prin Nadia Comăneci -1976 și Lavinia Miloșovici - 1992, dar nici cele din lumea medicală: prima femeie neurochirurg din lume a fost o româncă, dr. Sofia Ionescu-Ogrezeanu.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole