Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Comisia Europeană, atenționări pentru România după plafonarea prețului la gaze

Comisia Europeană, atenționări pentru România după plafonarea prețului la gaze

1 minut de citit Publicat la 17:38 22 Dec 2018 Modificat la 17:38 22 Dec 2018

Comisia Europeana a transmis că intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în UE. 

Reprezentanții CE transmit că au luat notă de proiectul ordonanţei de urgenţă referitor la preţul gazelor, prezentat în 18 decembrie, şi că o va evalua în mod amănunţit, în special compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale şi Directivei privind electricitatea. 
 

„Comisia a subliniat întotdeauna importanţa de a permite tuturor producătorilor români de gaze naturale să concureze pe piaţa internă şi pe piaţa externă şi, în acest context, şi-a exprimat îngrijorări cu privire la aşa-numita Central Market Obligation (CMO), potrivit căreia toţi participanţii în piaţă trebuie să vândă cel puţin 50% din producţia anuală pe una din cele două burse româneşti. Din cauza acestor obligaţii CMO, la care se adaugă prevederile din proiectul Ordonanţei de Urgenţă (prezentat în 18 decembrie, n.r.), există riscul ca tranzacţiile derulate în afara acestor platforme centralizate să devină, cel puţin, neprofitabile. Mai mult, ele pot crea discriminări faţă de producătorii locali şi pot limita comercializarea gazelor naturale produse în România ceea ce ar fi în detrimentul producţiei la nivel naţional. Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei offshore de gaze din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică (cum este de exemplu faza II a proiectului BRUA de interes comun)”, au precizat reprezentanţii Comisiei Europene citați de Agerpres. 
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole