Antena 3 CNN Actualitate Justiție Comisia de la Veneția vine în România pentru modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală

Comisia de la Veneția vine în România pentru modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală

<1 minut de citit Publicat la 17:28 04 Sep 2018 Modificat la 17:28 04 Sep 2018

O delegaţie a Comisie de la Veneţia se va afla în România în 13 şi 14 septembrie, în vederea pregătirii unei opinii privind modificările aduse recent Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Avizul Comisiei de la Veneţia a fost solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei printr-o decizie luată în 28 iunie, iar concluziile evaluării ar urma să fie prezentate în 19 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul Consiliului Europei, delegaţia Comisiei de la Veneţia se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei, cu conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, DNA, DIICOT, Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi cu reprezentanţi ai Parlamentului, asociaţii de judecători şi procurori şi organizaţii ale societăţii civile.

Sursa citată menţionează că avizul a fost solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole