Antena 3 CNN Actualitate Comisia de la Veneția: Deciziile CCR sunt obligatorii!

Comisia de la Veneția: Deciziile CCR sunt obligatorii!

<1 minut de citit Publicat la 20:51 05 Iul 2018 Modificat la 20:51 05 Iul 2018

Lovitură pentru președintele Klaus Iohannis.

Surse din cadrul Comisiei de la Veneția au declarat pentru Q Magazine că președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, a trimis zilele trecute o scrisoare către judecătorii Curții Constituționale din România.

Scrisoarea conține răspunsul președintelui Buquicchio la sesizarea transmisă în urmă cu cca două săptămâni de președintele Valer Dorneanu, prin care erau arătate presiunile și declarațiile publice făcute de mai mulți lideri politici la adresa judecătorilor constituționaliști și care îndemnau la nerespectarea deciziilor Curții.

 „Deciziile Curţilor Constituţionale sunt definitive, obligatorii şi trebuie să fie implementate. Această poziţie importantă a Curţilor Constituţionale vine, de asemenea, cu o înaltă responsabilitate a Curţilor de a adopta decizii care să fie în conformitate cu Constituţia şi cu principiile sale”, se arată în scrisoarea Preşedintelui Buquicchio.

Scrisoarea vine într-un context în care preşedintele Klaus Iohannis a amânat luarea unei decizii cu privire la revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, deşi Curtea Constituţională a motivat hotărârea care impune această măsură încă din 7 iunie.

Informația a fost comentată în emisiunea "Punctul de întâlnire", de la Antena 3, de avocatul Pavel Abraham și jurnalista Anca Mireanu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole