Antena 3 CNN Actualitate Educație Copiii cadrelor didactice - gratuitate în cămine şi scutirea de la plata înscrierii la universităţi

Copiii cadrelor didactice - gratuitate în cămine şi scutirea de la plata înscrierii la universităţi

<1 minut de citit Publicat la 18:31 02 Feb 2016 Modificat la 18:31 02 Feb 2016
Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat marţi, în unanimitate, o iniţiativă legislativă care prevede că toţi copiii cadrelor didactice, ai cadrelor didactice auxiliare sau pensionare şi orfanii ai căror părinţi au lucrat în sistemul educaţional să fie scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în universităţi şi să beneficieze de gratuitate în cămine şi internate, potrivit deputatului PNL Raluca Turcan.

Deputatul liberal precizează, într-un comunicat transmis Agerpres, că în Comisia de învăţământ a fost votată, în unanimitate, şi o propunere care vine în sprijinul şcolilor şi al copiilor din zonele izolate unde se va permite formarea grupelor şi a claselor chiar dacă numărul elevilor este sub efectiv.

'Astăzi am demonstrat că drepturile copiilor la educaţie sunt mai presus de apartenenţa politică', arată deputatul PNL, precizând că cele două proiecte sunt semnate de parlamentari de la toate grupurile.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole