Silviu Ioan Ionele, comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi introducerea ilegală într-o închisoare de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Silviu Ioan Ionele, la data faptelor comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada martie - aprilie, Silviu Ioan Ionele, contrar îndatoririlor de serviciu, ar fi introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor.
"Persoana beneficiară a obiectelor respective face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracţiuni prin metoda 'Accidentul'", precizează anchetatorii.
Pentru acest "serviciu", arată DNA, Ionele ar fi primit de la un prieten al celui încarcerat suma totală de 6.500 lei, acceptând totodată promisiunea de a primi în viitor suma de 3.500 lei.
În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile, imobile şi asupra unor sume de bani ce aparţin lui Ionele, menţionează procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.