Antena 3 CNN Actualitate “Cometa diavolului” va fi vizibilă de pe Pământ în această săptămână. Obiectul ceresc este de trei ori mai mare decât Everestul!

“Cometa diavolului” va fi vizibilă de pe Pământ în această săptămână. Obiectul ceresc este de trei ori mai mare decât Everestul!

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:56 12 Mar 2024 Modificat la 18:56 12 Mar 2024

O cometă mai mare decât Muntele Everest ar putea fi vizibilă pe cer în următoare perioadă.

Un eveniment rar, întrucât 12P/Pons-Brooks, așa cum o numesc cercetătorii, își încheie orbita o dată la 71,3 ani.

Iar anul acesta, ar trebui să se apropie cel mai mult de Soare pe 21 aprilie, relatează Le Figaro. Ultima dată a fost văzut în 1954 și își va face o nouă apariție în 2095.

Acest corp de culoare verde se distinge prin mărimea nucleului său, care are un diametru de aproximativ 30 km.

Prin urmare, cometa este de peste 3,5 ori mai mare decât Muntele Everest, care măsoară 8.848 de metri, potrivit dicționarului Larousse.

De asemenea, este supranumită "cometa diavolului” din cauza celor două coarne care îi formează coada.

De fapt, aceste coarne sunt formate de fisurile care se produc în nucleul său, din care ies erup erupții de gaz și gheață.

Aceste erupții sunt responsabile de formarea cozii. Aceste caracteristici plasează cometa în categoria cometelor "criovulcanice”. O astfel de erupție a avut loc anul trecut, ceea ce a făcut ca steaua să devină de o sută de ori mai strălucitoare.

Deși cometa a fost văzută recent pe cerul nopții, în special în Spania, experții cred că este posibil ca aceasta să devină și mai strălucitoare în următoarele săptămâni. Cu cât se apropie mai mult de Soare, cu atât devine mai strălucitoare.

Astrofotograful american Andrew McCarthy a surprins imagini ale nucleului cometei, pe care le-a distribuit pe X.

Culoarea verde a stelei se explică prin "concentrațiile de dicarbon (carbon diatomic, n.r.) iluminate de Soare”, scrie cercetătorul.

Cum putem afla cu exactitate unde se află

Deși este foarte strălucitoare, pentru a o observa veți avea nevoie de un binoclu sau de un telescop mic.

Dr. Paul Strom, astrofizician la Universitatea din Warwick, a oferit câteva indicii: "Cometa se deplasează dinspre constelația Andromeda spre Pești. Pe măsură ce face acest lucru, va trece prin fața unor stele strălucitoare, ceea ce o va face mai ușor de observat la anumite date.

În special, pe 31 martie, 12P/Pons-Brooks se va afla la doar 0,5 grade de steaua strălucitoare numită Hamal”.

Nicolas Biver, președintele Comisiei pentru comete a Societății Astronomice a Franței (SAF) și astrofizician la Observatorul din Paris, a declarat pentru Actu.fr că această cometă va fi vizibilă "în săptămâna 11-17 martie”.

Înainte de a fi din nou observabilă la sfârșitul lunii martie și până la sfârșitul lunii aprilie, "dar nu este încă sigur”, avertizează el. Astrofizicianul ne sfătuiește să ne îndreptăm privirea spre nord-vest. "La aproximativ 8°C sub galaxia Andromeda”, adaugă el.

Etichete: cometa diavolului
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole