Antena 3 CNN Actualitate Locale Comerţ ilegal cu ţuică şi vin. Sticlele, ascunse printre sacii cu cereale - VIDEO

Comerţ ilegal cu ţuică şi vin. Sticlele, ascunse printre sacii cu cereale - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 14:56 30 Iun 2017 Modificat la 14:56 30 Iun 2017

Într-o piaţă buzoiană se practică comerţul ilicit cu alcool. Poliţiştii locali au descoperit un adevărat depozit de băuturi, printre produsele pentru care aveau acte de provenienţă dar şi sub cântare, potrivit adevarul.ro.

În urma controalelor, au fost depistate cinci persoane care aveau la vânzare produse alcoolice, în total 72 litri vin şi 158 litri ţuică, fără a prezenta documente justificative de provenienţă.

Marfa a fost reţinută în vederea confiscării iar persoanele depistate au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 3.000 lei.

„Atragem atenţia cetăţenilor că în conformitate cu prevederile Legii 12/1990R, pentru efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, dupa caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii, fapta se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 500 şi 5.000 lei”, declară inspector Doru Dumitraşcu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Buzău.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole