Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Combustibilul din Gaza alimentează rachetele teroriștilor. Rezervoarele sunt lângă Rafah și au fost fotografiate din satelit

Combustibilul din Gaza alimentează rachetele teroriștilor. Rezervoarele sunt lângă Rafah și au fost fotografiate din satelit

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:43 24 Oct 2023 Modificat la 18:43 24 Oct 2023

Mai multe convoaie umanitare cu hrană, apă și medicamente au intrat, începând de la sfârșitul săptămânii trecute, în enclava palestiniană.

Însă transferul de combustibil în Gaza nu este acceptat de Israel.

Fără combustibil, apa nu poate fi pompată sau desalinizată în uzinele speciale, iar lipsa apei condamnă, practic, localnicii la moarte.

Situația este semnalată de presa internațională și de organizațiile umanitare.

Citește și: Gruparea teroristă din Gaza a bombardat Israelul în timp ce un lider al său susținea o conferință de presă la Beirut

Conform informațiilor obținute de CNN, în prezent 12 spitale și 32 de centre medicale din Gaza sunt scoase din funcțiune din cauza penuriei de combustibil.

Însă penuria de combustibil are cauze în strânsă legătură cu teroriștii Hamas. Aceștia folosesc resursa, dar nu pentru populația din Gaza, ci pentru a-și alimenta sistemele de luptă.

"Guvernul israelian a decis să nu permită intrarea de combustibil în Gaza, pentru că va fi furat de Hamas și va fi folosit de ei pentru a propulsa rachete care sunt lansate în Israel pentru a ucide poporul nostru", a spus Mark Regev, consilier al premierului Benjamin Netanyahu.

Fotografii din satelit au relevat existența mai multor rezervoare de carburanți gestionate de Hamas aproape de punctul de trecere al frontierei în Egipt, de la Rafah.

Rezervoarele au carburant, însă gruparea islamistă păstrează pentru uzul propriu această resursă, conform presei internaționale.

Foto: rachete lansate spre Israel din orașul Rafah, situat în sudul Fâșiei Gaza, 19 octombrie 2023

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole