Antena 3 CNN Actualitate Social Comandament de iarnă la MAI. Carmen Dan: Urmează o perioadă cu ger intens

Comandament de iarnă la MAI. Carmen Dan: Urmează o perioadă cu ger intens

1 minut de citit Publicat la 14:24 26 Feb 2018 Modificat la 14:24 26 Feb 2018

Este alertă din cauza vremii extreme care afectează România. La Ministerul de Interne, a fost convocat Comandamentul de Urgenţă pentru a limita efectele viscolului şi gerului. 

Zeci de drumuri judeţene sunt închise în zonele care se află sub atenţionare cod portocaliu de vreme extremă, iar aproape 40 de trenuri au fost anulate până la această oră, anunţă autorităţile.

Vremea extremă a pus deja stăpânire pe întreaga ţară! Vorbim de temperaturi care vor coborî până la minus 22 de grade celsius, dar care se resimt ca şi când ar fi minus 30 de grade Celsius.

Avertizarea cod portocaliu de ger este dublată în sudul ţării de o alta de ninsori şi vânt puternic.

„Vorbim de șase șenilate, opt autofreze, patru autospeciale, care au fost deja relocate, în județele aflate sub avertizare meteo. La centrul operațional din MAI sunt gestionate toate operațiunile de salvare. 

Nu am convocat acest comandament de la prima oră, pentru că am vrut să lăsăm fiecare autoritate responsabilă să facă primele intervenții, să se pregătească. Tocmai de aceea, la acest comandament am convocat doar prefecții și subprefecții pentru a lăsa restul autorităților să-și facă treabă.

Vreau să facem o evaluare la nivel național să vedem dacă este nevoie de o intervenție în forță de la nivel central,

Conform situației centralizate la momentul acesta sunt probleme în 12 localități din șapte județe”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul de Interne susține că, până acum, 70 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, cea mai complexă operațiune fiind la o femeie gravidă din județul Teleorman.
 

Știre în curs de actualizare. 

Etichete: MAI iarnă
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole