Antena 3 CNN Life Cât de mult colesterol este într-un ou și cât contează de fapt dieta când avem colesterolul crescut

Cât de mult colesterol este într-un ou și cât contează de fapt dieta când avem colesterolul crescut

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 13:56 02 Mar 2021 Modificat la 13:56 02 Mar 2021

”Colesterolul face parte din grăsimile care circula în sângele nostru și nu putem exista fără el pentru că e în strânsă legatură cu ficatul. Din valorile pe care noi le găsim în sânge atunci când facem analiza de colesterol, cea mai mare parte se datorează moștenirii genetice, astfel încât nu putem infuența foarte mult valoarea lui prin regimul alimentar. Ne putem aștepta la maxim 25%, daca ținem un regim foarte sever”, a spus medicul Sandra Alexiu, la Antena 3.

Printre cele mai întâlnite probleme cauzate de un colesterol mărit se numără accidentele vasculare cerebrale și infarctul. 

Cât colesterol este într-un ou?

De multe ori un colesterol crescut se asocia și cu un consum mare de ouă. AHA precizează că un ou mare conține 186 mg de colesterol. Un articol din revista Nutrition lărgește valoarea, explicând că un ou poate conține 141-234 mg de colesterol.

United States Department for Agriculture (USDA) clasifică ouăle după mărime. O duzină de ouă mici, de la găini tinere care nu se ouă frecvent, cântăresc 425 g, iar una de ouă jumbo 850 g. Aceasta înseamnă că un ou mic are 35 g, iar unul mare 70 g. 100 g de ou conțin 372 mg de colesterol. Cu cât mai mare este oul, cu atât mai mult colesterol conține. Albușul de ou nu conține colesterol. Aceasta înseamnă că oamenii care vor să evite colesterolul din ouă pot introduce albușuri în alimentație.

Consumul zilnic de ouă poate conduce la o creștere marginală a LDL, dar mărește și HDL. Aceasta înseamnă că raportul dintre colesterolul total și cel HDL, un indicator important pentru bolile de inimă, rămâne constant. Anterior, profesioniștii din sănătate recomandau ca numărul de ouă sau de gălbenușuri din consum să fie limitat la trei/săptămână. Motivul era că gălbenușurile sunt bogate în colesterol.

Colesterolul din dietă era interpretat greșit ca mărind direct nivelul de colesterol rău. Cercetări recente au arătat că era fals.

Etichete: colesterol ou
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole