Antena 3 CNN Actualitate Social Colegiul Medicilor contestă noua lege, aflată în promulgare, ce vizează profesia medicală

Colegiul Medicilor contestă noua lege, aflată în promulgare, ce vizează profesia medicală

1 minut de citit Publicat la 13:13 08 Mai 2022 Modificat la 13:13 08 Mai 2022

Legea transmisă spre promulgare a fost adoptată cu încălcarea principiului independenței unei entități juridice, care ar trebui să se bucure de autonomie în modul de organizare și funcționare, iar prin modificările aduse componenței Consiliului Național s-a creat inclusiv o imixtiune în modul de funcționare a organizației profesionale, care reprezintă toți medicii din România, susţine Colegiul Medicilor din România (CMR).

Reprezentanții CMR atrag atenția că nu au știut și nu au fost consultați cu privire la acest act ce vizează profesia medicală și funcționarea Colegiului Medicilor.

Segregare şi animozităţi la nivelul întregii ţări

Prin noile modificări în structura organelor de conducere ale colegiului teritorial, respectiv consiliul colegiului teritorial, alegerea membrilor se realizează pe specialități medicale, ceea ce reprezintă o segregare a membrilor CMR între specialități în cadrul corpului profesional, mai atenţionează medicii.

Ei averizează că astfel se vor crea animozități, în special în ceea ce privește medicina de familie și specialitățile medicale. 

Din datele sistemului informatic al Colegiului Medicilor din România la nivel național, potrivit segregării prevăzute de noile reglementări membrii se încadrează astfel:
- 46,17% din grupa specialităților medicale,
- 10,26% din grupa specialităților paraclinice,
- 19,15% din grupa specialităților chirurgicale,
- 24.42% pentru specialitatea Medicină de familie.

Un alt efect al segregării medicilor, potrivit noilor reglementări, va fi că sistemul medical din punct de vedere al profesiei nu va mai funcționa ca un sistem unitar ci pe segmente, care vor aduce prejudicii majore profesiei medicale și nu este exclus ca grupurile de specialități să dorească fiecare propriul Colegiu, se arată în comunicatl CMR.

De asemenea, sunt lăsate fără efect prevederile legale referitoare la: Adunarea Generală, Consiliul Colegiului teritorial, Biroul și Președintele.

În aceste condiţii, reprezentanții împuterniciți ai Colegiului Medicilor din România solicită o analiză riguroasă asupra Legii (privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naţionale şi cu privire la măsuri fiscal-bugetare), trimisă spre promulgare.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole