Simona Halep a primit un wild card pentru calificările turneului de tenis Australian Open. Sportiva a transmis un mesaj
Publicat acum 4 ore si 33 minute
Didi Prodan a decedat miercuri, 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani, și a fost înmormântat sâmbătă, 19 noiembrie. Inițial, ziua înmormântării fusese stabilită pentru 18 noiembrie, scrie Libertatea
Doar că aceasta coincidea cu ziua de naștere a Ștefanie, fiica lui Didi care împlinea 19 ani. Așa că ziua înmormântării a fost mutată a doua zi, sâmbătă.
Gică Popescu s-a implicat în organizarea înmormântării, stând permanent la căpătâiul lui Didi, și a obținut ca fostul său coleg să aibă parte de onoruri naționale, corpul
Parastasul de sâmbătă al lui Daniel Prodan a avut loc într-o altă zi importantă, de Sfântul Daniel, și cu o zi înainte ca Sofia, fiica cea mică a lui Ciprian Prodan (fratele lui Didi), să împlinească vârsta de trei ani.