Serviciul de Ambulanță București Ilfov a primit în 24 de ore, 1475 de solicitări pentru intervenții medicale, 829 fiind urgențe de cod roșu și galben, printre care 26 entrose, luxații sau fracturi.
Printre cele 829 cazuri de urgență majoră, 139 au fost în loc public, 39 oameni ai străzii care au fost duși la adăpot, iar 26 traumatisme prin cădere, respectiv fracturi, entorse, luxații, mai spune medicul, Alis Grasu, managerul SABIF, potrivit libertatea.ro.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol a intrat în vigoare luni la ora 10.00, fiind valabilă până marţi, la ora 14.00. În acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.