Codin Maticiuc este invitat special în cel de-al treilea episod al serialului ”Băieți de oraș”, difuzat miercuri de la ora 21.15, la Antena 1. Codin Maticiuc devine la rândul lui băiat de oraș, alături de celelalte binecunoscute și îndrăgite personaje ale serialului. El își păstrează numele real în serial, dar caracterul interpretat de el este unul creat cu foarte multă ironie și umor. Obiceiurile băieților de oraș, anturajul și cluburile în care aceștia se învârt devin subiect de pamflet.
Gina Felea, personajul interpretat într-un mod genial de actrița Anca Dinicu, este cea care-i va lua mințile lui Codin Maticiuc, pe plaja din Vama Veche.
”Bună, ești actriță? Ce bine, mie-mi plac actrițele. Dar te știu de undeva, că eu am făcut niște scurtmetraje”, este replica cu care Codin Maticiuc vrea să-i atragă atenția Ginei Felea.
Astfel, cei doi nu mai stau prea mult la discuții și se urcă pe o masă, pe plaja din Vama Veche, unde dansează alături de alte tinere din anturajul lui Codin Maticiuc. Ceea ce nu știe el, însă, este faptul că prezența Ginei Felea nu este una pur întâmplătoare, ba dimpotrivă, face parte dintr-un plan plin de igeniozitate, pus la cale de Roby Roberto, personajul interpretat de Mihai Bendeac. Până la urmă surprizele se țin lanț și peripețiile apar la tot pasul.
Prin ce peripeții vor trece personajele din ”Băieți de oraș” și cum vor încerca să facă rost de bani pe seama lui Codin Maticiuc, telespectatorii vor vedea miercuri, de la ora 21.15, la Antena 1!