Antena 3 CNN Meteo Furtunile au făcut prăpăd în patru judeţe din ţară: zeci de case inundate, persoane izolate şi alunecări de teren

Furtunile au făcut prăpăd în patru judeţe din ţară: zeci de case inundate, persoane izolate şi alunecări de teren

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:14 15 Iul 2021 Modificat la 23:43 15 Iul 2021

În judeţul Alba cea mai afectată localitate a fost Ocoliş, acolo unde aproximativ 30 de case au fost inundate printre care şi un operator economic. 11 adulți şi doi copii au fost izolați în podurile construcțiilor. De asemenea, DJ750G a fost avariat şi colmatat.

În Runc, o casă a fost afectată de o alunecare de teren, iar în Vidolm o maşină a fost luată de apă şi o casă a fost inundată.

În localitatea Poşaga o casă a fost inundată, iar DJ750F a fost avariat şi colmatat.

[GAL layout="5"]

În Bihor, localnicii din Şinteu au postat pe reţelele de socializare imagini apocaliptice. Localitatea a fost sub avertizare de cod roșu timp de o ora, alături de alte 9 localități din judeţ. Localnicii au primit mesaj de avertizare RO-Alert. Potrivit acestora, în doar 10 minute s-a așternut un strat gros de gheață. 

Cod portocaliu de vijelii şi grindină în 11 judeţe, până vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă până vineri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iulie, ora 16:00 - 16 iulie, ora 6:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în zona montană a judeţului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 - 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole