În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90...110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m, anunţă meteorologii ANM. În restul ţării se va menţine codul galben până joi dimineaţa.
"Până joi dimineaţă se anunţă cod galben în majoritatea regiunilor, exceptând extremitatea de vest a ţării.
Vor fi precipitaţii în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane. Se vor cumula cantităţi de apă local de 25 - 30 l/mp şi pe spaţii mai mici, în special în jumătatea de est a Munteniei, 40 - 70 de l/mp. Vor fi mai ales ploi, treptat în Transilvania şi în Maramureş, iar începând din această noapte chiar şi în Moldova vor predomina ninsorile.
În toată zona de munte, dar şi în Transilvania stratul de zăpadă depus va fi consistent. Se vor semnala intensificări ale vântului la munte, rafale de 70 - 90 km/h. Vizibilitatea va fi scăzută.
Intensificări ale vântului vor mai fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Începând de astăzi de la orele 14.00 şi până mâine seară la orele 23.00, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va ninge abundent. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 90 km/h. Va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
În Capitală, pe parcursul zilei de marţi şi în cursul nopţii dinspre marţi spre miercuri se vor acumula cantităţi mari de apă, însemnate, 20 - 30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, temporar rafalele vor atinge până la 40 - 45 km/h", a declarat meteorologul Mirela Polihronice, pentru Antena 3.