Antena 3 CNN Actualitate Social Cod portocaliu de viscol în România. Ce zone vor fi afectate

Cod portocaliu de viscol în România. Ce zone vor fi afectate

<1 minut de citit Publicat la 18:42 22 Dec 2018 Modificat la 18:42 22 Dec 2018

Zona de munte a judeţului Cluj, la peste 1800 de metri, se află sub avertizare Cod portocaliu de viscol sâmbătă seara până la ora 20:00, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În zonă se vor semnala intensificări ale vântului care, la peste 1800 m altitudine, la rafală vor atinge şi depăşi 90..100 km/h, zăpadă viscolită sau spulberată şi scăderea vizibilităţii.

Pe de altă parte, până la ora 23:00, este în vigoare o atenţionare Cod galben pentru zonele de munte ale judeţelor Suceava şi Neamţ unde intensificările vântului vor atinge viteze de 70...80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada şi reducând vizibilitatea. De asemenea, sunt posibile ninsori.

Sub Cod galben se află, până la ora 20:00, şi zona de munte de peste cota 1800 m din judeţul Caraş-Severin unde se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge 80-90 km/h, spulberând zăpada şi reducând vizibilitatea orizontală. În zonă vor fi precipitaţii mixte.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole