Antena 3 CNN Actualitate Locale Cod portocaliu de ploi torențiale în București

Cod portocaliu de ploi torențiale în București

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:24 03 Iul 2017 Modificat la 10:24 03 Iul 2017

Instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale în București și Ilfov. Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torențiale valabil până marți, la ora 10.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.

Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzãu, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov se vor înregistra cantităţi de apă de 50-70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80-90 l/mp, îndeosebi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeş şi Vâlcea.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole