Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu de furtuni severe în România! Meteorologii anunță vijelii și averse torențiale

Cod portocaliu de furtuni severe în România! Meteorologii anunță vijelii și averse torențiale

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 18:18 06 Iun 2024 Modificat la 18:20 07 Iun 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de vreme rea, valabilă astăzi, între orele 15:10 și 16:30. 

Potrivit meteorologilor, în județul Constanța, localitățile Cogealac, Grădina, Pantelimon, Saraiu, Vulturu, dar și în județul Tulcea, localitățile Beidaud, Casimcea, Mihail Kogălniceanu, Murighiol, Sarichioi, Valea Nucarilor, vor fi averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului. 

Prognoza meteo în țară

La această oră, cerul este parțial noros în nordul Munteniei, sud-estul Moldovei şi în Dobrogei, iar în restul teritoriului este variabil, mai mult senin.

Izolat sunt ploi și descărcări electrice în sud-estul Moldovei și în nord-estul Munteniei.

Vântul suflă slab și moderat. La ora 12 se înregistrau valori termice cuprinse între 18 grade la Cotnari şi 30 de grade la București-Filaret.

Astăzi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în creștere față de intervalul precedent în regiunile vestice, nordice și în centru, iar în rest, local, va fi călduroasă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și seara, pe alocuri la munte, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia.

Izolat cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp, 10...20 l/mp, şi va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade.

Vremea în București

La această oră, cerul este senin, vântul suflă slab, iar la ora 12 se înregistrau 28 de grade în Băneasa şi la Afumați şi 30 de grade la Filaret.

Astăzi, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza vor fi posibile înnorări, averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade.

Temperaturi de 35 de grade în România

De duminică însă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius în mai multe zone ale țării. 

 

 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole