”Acest episod de iarnă, așa cum se vede și în avertizările emise de meteorologi, atât codul galben, care vizează partea de vest, de centru, de nord a țării și cea mai mare parte a zonei montane, cât și codul portocaliu din zona Munților Apuseni și zona din nordul Carpaților Orientali, precum și zonele submontane aferente, este valabil până în această după amiază, la ora 15:00.
Foarte important De precizat este că aria acestor precipitații, predominant sub formă de ninsoare, este în restrângere și în diminuare treptată, pe măsură ce ne apropiem de expirarea valabilității acestui cod”, a explicat meteorologul Diana Giurgiu la Antena 3 CNN.
Ninsorile și ploile vor predomina și la noapte și în zilele următoare
”Precipitații vor mai rămâne și pe parcursul acestei nopți, în jumătate de nord a țării, însă acestea vor fi foarte slabe și doar pe alocuri, însă vorbim de precipitații și în regiunile sudice, precipitații sub formă de ploaie, chiar cât și sub formă de averse, în Oltenia, Muntenia, în Dobrogea. Pentru zona Banatului și pentru zona Carpaților Occidentali și Meridionali vorbim de precipitații mixte. Aici mă refer la zone cu ninsori, lapoviță dar și cu ploaie. În momentul în care aceste precipitații se transformă în ploaie vor favoriza acele depuneri de polei.
Citește și: Cum va fi vremea la început de primăvară! Prognoza meteo pentru perioada 13-26 februarie
Dacă vorbim de ceea ce se întâmplă din punct de vedere al regimului pluviometric în zilele următoare, aria precipitațiilor se va regăsi mai mult în regiunile sudice, și vorbim aici despre precipitații sub formă de ploaie. Doar pe zone restrânse vom avea precipitații care să se transforme în lapoviță și ninsoare. Este vorba despre precipitații slabe cantitativ.
Răcirea vremii se va resimți în toată țara
Totodată, dacă vorbim despre ceea ce urmează să se întâmple din punt de vedere termic, și regiunile sudice resimt astăzi răcirea vremii, astfel încât vorbim de temperaturi maxime pentru jumătatea de nord a țării ce se vor încadra între 0 și 5°, iar pentru partea de sud a țării temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 15°, cu cele mai ridicate valori termice în sudul Dobrogei și Lunca Dunării.
În zilele imediat următoare, masa de aer ce a traversat România se mai uniformizează iar din punct de vedere al regimului termic vom vorbi de temperaturi maxime ce se vor încadra între 2 și 10°, temperaturi ce vor fi apropiate de normalul perioadei.
Pe parcursul nopților următoare, noi vom înregistra însă, pentru regiunile sudice, temperaturi ușor pozitive, până spre 4-5° iar pentru restul țării, unde cerul se degajă de nori și unde avem acest strat de zăpadă proaspăt depus, chiar și în zonele joase de relief, ne așteptăm ca temperaturile să scadă pe parcursul nopților, poate până la -7°”, a mai explicat meteorologul la Antena 3 CNN.