Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu de caniculă în București și șase județe din țară. Temperaturile vor fi sufocante

Cod portocaliu de caniculă în București și șase județe din țară. Temperaturile vor fi sufocante

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 10:14 22 Iul 2023 Modificat la 10:15 22 Iul 2023

În toate regiunile din sudul și sud-estul țării sunt așteptate astăzi temperaturi foarte ridicate, însă ceva mai rău va fi în zonele vizate de codul portocaliu, respectiv județele Olt, Teleorman, Giugiu, Călărați, Ialomița și Constanța, dar și București, unde maximele vor ajunge la 40 de grade.

În restul zonelor vizate de codul galben de caniculă vor fi maxime de până la 37 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat în toate aceste zone, iar indicele temperatură-umiditate va depăși pragul critic de 80 de unități.

Citește și: Prăpăd în țară, în urma vijeliilor! Doi oameni prinși sub acoperiș, alți doi, salvați din Dunăre. Aproape 200 de apeluri, la 112, în două ore, în Caraș Severin

Dacă mâine valorile termice mai scad, maximele ajungând pe la 35 de grade în sudul țării, începând de luni, un nou val de caniculă va lovi țara noastră și sunt așteptate în continuare temperaturi de până la 40 de grade.

Nici de furtuni nu scăpăm. Ele vor fi prezente astăzi în a doua parte a zilei, în zonele de deal și de munte, în Moldova, Muntenia, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei, acolo unde vor fi ploi torențiale, însoțite de vijelii, mai ales în sudul și sud-estul țării și chiar căderi de grindină.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole