Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de viscol şi ninsori în sudul ţării. Prognoza meteo pentru Crăciun

Cod galben de viscol şi ninsori în sudul ţării. Prognoza meteo pentru Crăciun

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 16:54 15 Dec 2021 Modificat la 17:09 15 Dec 2021

Potrivit ANM, sunt vizate de avertizare județele Tulcea și Constanța. În aceste zone vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp) și local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40-45 km/h

Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50-60 km/h. Conform meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în estul Munteniei, unde vor fi și condiții de polei.

Avertizarea este în vigoare de miercuri, de la ora 20:00, până joi, la ora 14:00.

Cod galben de viscol şi ninsori în sudul ţării

Din punct de vedere termic vorbim pentru această săptămână de o vreme în general apropiată de normalul termic, a anunţat directorul ANM, miercuri, la Antena 3.

Vom observa mai ales de duminică o răcire accentuată pe tot parcursul săptămânii viitoare, duminică dimineaţă fiind o dimineaţă foarte rece, a mai spus Elena Mateescu, director ANM.

Prognoza meteo pentru Crăciun

Dimineaţa zilei de 25 decembrie va fi rece.

Minime de -5 până spre -10 grade. În Capitală vor fi -2, chiar -3 grade Celsius, a declarat Elena Mateescu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole