Antena 3 CNN Meteo Cod galben de vijelii. Intensificări ale vântului de până la 120 km/h în 9 județe din România

Cod galben de vijelii. Intensificări ale vântului de până la 120 km/h în 9 județe din România

Maria Zărnescu
1 minut de citit Publicat la 08:18 19 Mai 2021 Modificat la 08:22 19 Mai 2021

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vijelie, valabil pentru nouă județe din țară.

Potrivit meteorologilor, până la ora 9.00, în zona de munte de peste 1.800 de metri ale județelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj și Vâlcea se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h.

Tot până la ora 9.00 în zona de munte de peste cota 1.800 de metri ale județelor Argeş, Prahova și Dâmboviţa se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale de 110...120 km/h.

De asemenea, în mai multe localități din județul Buzău se anunță, până la ora 9.00, intensificări temporare ale vântului cu rafale de peste 90...100 km/h.

În județul Botoșani, codul galben este valabil până la ora 14.00, iar meteorologii anunță intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h.

Cod roșu de inundații, valabil în Bihor

În județul Bihor a fost emis, încă de marți, un cod roșu de inundații. Viitura a rupt diguri şi drumuri, iar pompierii au fost în misiuni contracronemtru să salveze oameni şi animale.

În judeţul Bihor, s-au acumulat peste 150 de l de apă pe mp: nu s-a mai întâmplat asta de 26 ani. Zeci de familii au rămas izolate şi în Alba.

Ploaia torenţiala a facut ravagii şi în Prahova, Mehedinţi şi Constanţa.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole