Antena 3 CNN Meteo Frig și ploi în weekend! Alertă meteo de vreme rea în 27 de județe

Frig și ploi în weekend! Alertă meteo de vreme rea în 27 de județe

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:50 27 Aug 2021 Modificat la 10:52 27 Aug 2021

Informarea meteorologică vizează toată țara și este valabilă de vineri, 27 august, până duminică, la ora 23.00.

În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul şi nord-estul ţãrii, precum şi în zona de munte.

Sâmbăta (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense şi se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul şi nord-estul teritoriului.

Cantitãţile de apã vor depãşi, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20...50 l/mp.

În vestul şi nord-vestul ţãrii, în aceste zile, vremea se va menţine rãcoroasã, chiar rece pentru aceastã perioadã, cu temperaturi maxime de 18...20 de grade. În restul teritoriului va fi normalã termic, chiar uşor mai caldã în sud-est.

Cod galben de ploi în 27 de județe

Meteorologii au emis și cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi abundente valabil de sâmbătă, la ora 15:00, până duminică, la ora 23:00. Avertizarea vizează peste jumătate din țară, în special județele din sud-vestul, nord-estul și centrul țării.

În intervalul menţionat, vor fi averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii şi izolat grindinã în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Moldova. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantitãţile de apã vor depãşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25...55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.

Etichete: cod galben ploi
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole