Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de ninsori în 11 județe! Meteorologii au făcut anunțul în urmă cu scurt timp

Cod galben de ninsori în 11 județe! Meteorologii au făcut anunțul în urmă cu scurt timp

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:40 06 Ian 2021 Modificat la 11:40 06 Ian 2021

În intervalul menționat, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge şi se va depune strat nou de zãpadã, local consistent îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, unde vântul va avea intensificãri, cu rafale de peste 70...80 km/h şi va fi viscol ce va determina scãderea semnificativã a vizibilitãţii.

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică valabilă de miercuri, 06 ianuarie, ora 14:00, până sâmbătă, 09 ianuarie, ora 10:00.

 În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25...35 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (06 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.

Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40...60 km/h.

Până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării și la munte.

Etichete: cod galben ninsori
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole