Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de vânt puternic şi ninsori în 17 judeţe, până după-amiază

Cod galben de vânt puternic şi ninsori în 17 judeţe, până după-amiază

<1 minut de citit Publicat la 09:47 21 Apr 2017 Modificat la 09:47 21 Apr 2017

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţă, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi strat de zăpadă, valabilă în 17 judeţe, până după-amiază.

Astfel, până la ora 14,  vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55-65 de kilometri pe oră, precum şi la munte, unde se vor depăşi 70 de kilometri pe oră, iar zăpada va fi spulberată.

De asemenea, în Moldova şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, avertizează meteorologii.

Ei precizează că, pe arii restrânse, se vor cumula cantităţi de precipitaţii de 15-20 de litri pe metru pătrat.

Atenţionarea cod galben vizează judeţele Suceava, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Brăila şi Tulcea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole