Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că un ciclon în Marea Mediterană va afecta și România începând de vineri seară și până duminică. Meteorologii au emis un cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe din estul și sud-estul țării. În anumite zone se va forma și polei.
Ciclonul va aduce precipitații în toată țara, ninsori la munte, vânt în vest, dar și în sud-est, unde în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge și va fi viscol. În același timp aduce și o răcire, chiar semnificativă, în sud și est.
Potrivit ANM, începând de vineri, de la ora 18.00, și până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Vor fi precipitații mixte în Transilvania și Moldova, în zona montană vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Din seara zilei de sâmbătă (21 decembrie) în estul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei vor fi ninsori și lapoviță.
Local se vor acumula cantități de apă de 10...20 l/mp. Izolat se va forma polei și ghețuș.
În regiunile vestice, estice și sud-estice,vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40…50 km/h.
De asemenea, de sâmbătă, de la ora 3.00, și până duminică, la ora 10.00, va fi în vigoare un cod galben de vânt puternic în mai multe zone din țară.
Astfel, În sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei și în Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…70 km/h.
Totodată, de sâmbătă, de la ora 20.00, și până duminică, la ora 10.00, va fi cod galben de ninsori viscolite și polei în județele Tulcea și Constanța, dar și în jumătatea estică a județelor Ialomița și Călărași.
În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 decembrie) în județele Tulcea și Constanța, precum și în jumătatea estică a județelor Ialomița și Călărași temporar va ninge viscolit și se va forma polei și ghețuș.