Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de ninsori și viscol în Capitală și alte 17 județe

Cod galben de ninsori și viscol în Capitală și alte 17 județe

1 minut de citit Publicat la 08:22 28 Noi 2018 Modificat la 08:22 28 Noi 2018

Capitala şi alte 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării se află sub Cod galben de ninsori şi viscol pe parcursul zilei de miercuri iar până pe 30 noiembrie vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri 28 noiembrie, între orele 2:00 şi 20:00, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 - 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 - 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Conform ANM, după expirarea atenţionării Cod galben va intra în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece în toată ţara, valabilă de miercuri seara până vineri dimineaţa.

În Bucureşti, vremea va deveni geroasă, iar precipitaţiile estimate pentru următoarele zile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în timp ce vântul va sufla cu viteze de până la 55 km/h, relevă prognoza de specialitate a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În intervalul 28 noiembrie, ora 8:00 - 29 noiembrie, ora 8:00, îndeosebi în prima parte a zilei va ninge, iar temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafala în general de 45 - 55 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Grosimea stratului de zăpadă nu va fi uniformă şi se va situa în medie între 7 şi 10 cm, izolat posibil 15 cm. Vremea va deveni deosebit de rece, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, în timp ce minima va oscila între -6 şi -4 grade.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole