Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Coaliţia a decis măsurile fiscale care vor schimba viaţa românilor. Ce taxe se modifică

Coaliţia a decis măsurile fiscale care vor schimba viaţa românilor. Ce taxe se modifică

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 00:04 30 Iun 2022 Modificat la 00:07 30 Iun 2022

Pachetul fiscal prezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de ministrul PSD Adrian Câciu, a suferit câteva modificări. S-a stabilit în coaliția de guvernare în această seară că după digitalizarea ANAF se va introduce gradual impozitul global, practic un pas spre introducerea impozitului progresiv - ceea ce își doresc cei din Partidul Social Democrat.

De asemenea, se vor face modificări în ceea ce privește contractele part-time. Contribuțiile pentru contractele part-time vor fi plătite la nivelul salariului minim, dacă angajatul are un singur contract. Aici vor fi și câteva excepții: elevii, studenții de până la 26 de ani, pensionarii, persoanele cu dizabilități. 

A fost ridicat plafonul în ceea ce privește TVA-ul pentru clădiri.  Se va plăti TVA de 5% doar pentru o locuință până la plafonul de 600.000 de lei și până în 80mp2 utili.

Partidul Social Democrat i-a convins pe cei din Partidul Național Liberal să fie aplicate deduceri fiscale pentru românii care câștigă un venit mai mic de 4.500 de lei brut. 

La combustibi, accizele rămân neschimbate.

Acest pachet fiscal urmează să fie adoptat zilele următoare.

Aflaţi mai multe informaţii urmărind materialul video de mai jos!

Etichete: coalitie
Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole