Antena 3 CNN Actualitate Social Noi măsuri fiscale pregătite de coaliţie. Ce categorii sunt vizate

Noi măsuri fiscale pregătite de coaliţie. Ce categorii sunt vizate

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 11:28 13 Iun 2022 Modificat la 11:40 13 Iun 2022

Mai sunt doar două săptămâni până când coaliţia ar trebui deja să vină cu o soluție, pentru că de la începutul lunii iulie nu mai pot fi anunțate modificări la Codul fiscal.

Conform legii, cu şase luni înainte, trebuie anunțate orice modificare se face în Codul fiscal, așa că dacă vor modificări de la începutul anului viitor, acestea trebuie stabilite până la sfârșitul acestei luni, astfel încât de la 1 iulie să se știe clar ce taxe și impozite se modifică.

Din acest motiv încă sunt discuții în coaliția de guvernare, inclusiv pe acea taxă de solidaritate pe care și-o doresc social-democrații. Potrivit unor surse din coaliție, liberalii ar fi dispuși să cedeze din cauza sumei foarte mari pe care ar aduce-o la bugetul de stat. Peste un miliard de euro ar intra în bugetul de stat doar cu această taxă pusă pe companiile cu venituri foarte mari. Acestea nu sunt însă singurele discuții pe care le au.

Reanalizarea scutirilor la impozitul pe venit

În Ministerul de Finanțe în continuare caută soluții pentru a crește încasările la bugetul de stat. Și sunt avute în vedere exact acele sectoare despre care spuneau - industria alimentară, agricultura și industria IT. Este vizată inclusiv industria construcțiilor acolo unde sunt niște derogări fiscale, nu se plătesc impozitele de 10% pe care le plătesc restul salariaților, spre exemplu.

Prin urmare e posibil să vedem de la începutul anului viitor, eliminate aceste beneficii pe care le au în momentul de față aceștia.

Mai sunt avute în vedere și impozitele pe dividente, spre exemplu, care sunt doar de 5 procente, cât și acele micro intreprinderi care plătesc doar 1% sau 3 % impozit, în condițiile în care au sume de peste un milion de euro.

Ministerul de Finanțe, în această perioadă, trebuie să prezinte liderilor coaliției toate calculele, astfel încât la sfârșitul acestei luni să fie anunțată modificările în Codul fiscal.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole