Antena 3 CNN Coronavirus Coadă imensă la un birou de Taxe și Impozite din Capitală, după ce activitatea a fost suspendată trei săptămâni din cauza COVID-19

Coadă imensă la un birou de Taxe și Impozite din Capitală, după ce activitatea a fost suspendată trei săptămâni din cauza COVID-19

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:35 14 Dec 2020 Modificat la 14:35 14 Dec 2020

Conform anunțului oficial făcut de instituție luna trecută, biroul a stat închis pentru trei săptămâni că măsură de prevenire a răspândirii COVID-19. Cu toate astea, imediat ce a fost redeschis, zeci de cetățeni s-au îmbulzit pentru a-și plăti personal dările, formând o coadă care s-a întins pe zeci de metri în jurul clădirii.

"Pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV - 2-19 și a răspândirii acestuia, precum și pentru a asigura un nivel adecvat de protecție, pe langă celelalte măsuri adoptate la nivelul Primariei Sectorului 1, Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 aduce la cunostinta contribuabililor sectorului 1 faptul ca, IN PERIOADA 23.11.2020 – 11.12.2020, se suspenda activitatea de lucru cu publicul in sediul din str. Piata Amzei nr.13."

Conform comunicatului emis de Prefectura Municipiului București, la dată de 13 decembrie, numărul total de cazuri de coronavirus confirmate în Capitală este de 85.669, număr de cazuri nou confirmate 1.142, iar rata de infectare este de 6,94 cazuri la mia de locuitori.

Coronavirus în România, 14 decembrie 2020. Din nou un record negativ pentru țara noastră

Coronavirus în România, 14 decembrie 2020. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 109 de decese, 3.252 de persoane infectate cu COVID, în timp ce la ATI sunt internate 1.289 de persoane.

Până astăzi, 14 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) 460.780 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 13.494 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Etichete: taxe si impozite
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole