Antena 3 CNN Actualitate DOCUMENT. Lista statelor cu risc epidemiologic, din 9 iulie 2021

DOCUMENT. Lista statelor cu risc epidemiologic, din 9 iulie 2021

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 09:29 09 Iul 2021 Modificat la 09:38 09 Iul 2021

Pe lista roșie sunt 24 de țări, printre care Marea Britanie și Cipru, iar persoanele care vin în România trebuie să stea în carantină.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că Marea Britanie rămâne în categoria țărilor din zona roșie în ceea ce privește riscul epidemiologic.

Pe listă sunt 24 de țări din America de Sud, Asia și Africa. Astfel, pe lângă Marea Britanie și Cipru, pe listă mai apar Brazilia, Argentina, India și Africa de Sud.

Marea Britanie şi Cipru, pe lista roşie

Cele 24 de țări au fost introduse pe lista roșie din cauza numărului mare de persoane infectate la mia de locuitori.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 45 din 8 iulie 2021, privind actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic.

Încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.

Încadrarea din zona roșie în zona verde sau galbenă, precum și încadrarea din zona galbenă din zona verde, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.

Principalele modificări făcute de CNSU

Principalele modificări:
- în zona roșie au intrat Fiji, Jersey, Cipru, Cuba şi Insulele Virgine Britanice
- în zona galbenă au intrat: 
        - din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Chile, Botswana, Bahrain şi Saint Kitts şi Nevis;
        - din zona verde, în urma creșterii incidenței: Spania, Andorra şi insulele Virgine ale Statelor Unite;
- în zona verde a intrat: Sint Marteen.

Lista statelor din zona roşie şi galbenă la 9 iulie 2021

HOTĂRÂREA nr. 45 din 08.07.2021 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de ratele de incidență cumulată,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

ANEXA

Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, conform Hotărârii nr. 45 din 08.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole