Antena 3 CNN Politică CNSAS: Marian Munteanu, recrutat și plătit de Securitate. Nu a fost însă colaborator FOTO

CNSAS: Marian Munteanu, recrutat și plătit de Securitate. Nu a fost însă colaborator FOTO

2 minute de citit Publicat la 15:11 20 Oct 2016 Modificat la 15:11 20 Oct 2016

Marian Munteanu nu a fost colaborator al Securității în sensul legii, susține CNSAS în adeverința postată pe site-ul instituției. Asta nu înseamnă însă că fostul lider al Pieței Universității nu a avut legături cu fosta poliție politică. Dimpotrivă.

Potrivit documentului, Munteanu ar fi fost recrutat de Securitate pe vremea când era student al Facultății de Filologie din cadrul Universității București pentru a-l turna pe un lector portughez suspectat de spionaj.

Mai multe, în martie 1988, Munteanu a semnat un angajament, preluând numele conspirativ Ioan. Marian Munteanu ar fi primit bani de la Securitate, 500 de lei.

Legătura lui Munteanu cu Securitatea ar fi încetat în martie 1989, după plecarea lectorului portughez și după ce Munteanu a devenit membru al PCR.

În 1989, Marian Munteanu a fost cercetat de Securitate pentru relațiile sale cu filozoful Petre Țuțea, despre care Securitatea susținea că influențează studenții în "spirit legionar, anticomunist și dușmănos la adresa politicii țării noastre, denigrarea partidului și a conducerii acestuia". Din acest motiv, Munteanu a fost nevoit să dea două declarații la Securitate.

De ce nu poate fi considerat colaborator

CNSAS a explicat și de ce nu îi poate atribui lui Marian Munteanu rolul de colaborator al Securității: potrivit legii, calitatea de colaborator nu poate fi reținută decât persoanelor care au furnizat informații "prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Documentele citate nu fac referire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitat comunist, susține CNSAS. Ținând seama de faptul că cele două condiții, prevăzute la art 2 lit. b sunt cumulative și nu alternative, iar în speță este îndeplinită doar cea de-a doua condiție, persoanei verificate nu i se poate reține calitatea de colaborator al Securității, se arată în adeverința CNSAS.

Munteanu, în luna august: Nu am semnat niciodată

Marian Munteanu a negat în repetate rânduri că a semnat angajamentul cu Securitatea. Într-un interviu acordat Gândul, în august, Marian Munteanu a susţinut că nu a semnat un angajament cu fosta Securitate, deşi acest lucru i s-a cerut în nenumărate rânduri.

„Mi s-a cerut de vreo 20 de ori. N-am semnat niciodată. Sigur, vreau să înţelegeţi foarte bine, eu nu fac din asta un motiv de laudă. Pentru că nu pot avea pretenţia ca oricine să aibă nebunia pe care o aveam eu când eram tânăr, aceea de a pune în primejdie şi libertatea, şi – ştiu şi eu – o anumită carieră profesională, numai pentru că nu îmi doream să fac lucrul acesta. Alţi oameni probabil că au semnat. Eu nu îi condamn. Problema cea mai importantă în acel timp era să nu faci rău oamenilor”, a spus Munteanu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole