Antena 3 CNN Actualitate CNCAV a prelungit cu trei luni valabilitatea vaccinurilor Pfizer care expirau astăzi

CNCAV a prelungit cu trei luni valabilitatea vaccinurilor Pfizer care expirau astăzi

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 14:19 30 Sep 2021 Modificat la 21:17 20 Oct 2021

Măsura CNCAV vine ca urmare a deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) din 10 septembrie 2021, privind extinderea generală a perioadei de valabilitate a vaccinurilor de Ia 6 la 9 luni.

Conform documentului semnat de dr. Valeriu Gheorghiţă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a aprobat extinderea retroactivă a perioadei de valabilitate, numai pentru dozele aflate în depozitare în centrele naţionale în condiţii de ultra-frig (între -900C şi -600C).

Dozele decongelate anterior datei de 27.09.2021 şi care nu au fost administrate până la data de 30.09.2021, inclusiv (termenul iniţial de expirare) se carantinează şi ulterior se retrag pentru introducerea lor in procesul de distrugere, conform prevederilor legale. 

Dozele decongelate începând cu data de 27.09.2021 au o perioadă de valabilitate de până la 1 lună (31 zile). 

În vederea îndeplinirii noilor măsuri, INSP va asigura actualizarea în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) a datelor specifice privind evidenţa perioadei de valabilitate a seriilor/dozelor de vaccin de la producătorul Pfizer care intră sub incidenţa prelungirii valabilităţii.

De asemenea, prin  DSP se va ocupa de retragerea din centrele de vaccinare şi carantinarea dozelor de vaccin de la producitoiul Pfizer care au fost distribuite pentru consum, decongelate înainte de 27 septembrie şi neutilizate până la 30 septembrie. 

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă 

"Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19", se arată într-un comunicat al instituţiei, emis joi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole