Antena 3 CNN Actualitate CNAS: Valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară, menținute

CNAS: Valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară, menținute

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 20:30 16 Mai 2024 Modificat la 20:30 16 Mai 2024

Potrivit unui comunicat al CNAS, săptămâna aceasta au avut loc negocieri între reprezentanții Casei și cei ai Colegiului Medicilor din România pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, în vederea continuării procesului de implementare a Planului național de prevenire și combatere a cancerului în România, la nivelul unităților sanitare cu paturi, asistenței medicale primare și în ambulatoriul clinic de specialitate.

La negocieri a participat și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

În urma discuțiilor, CNAS și CMR au convenit menținerea valorilor aferente punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și menținerea valorilor aferente punctului pe serviciu în asistența medicală ambulatorie de specialitate. 

Astfel, în asistența medicală primară, punctul per capita este 12 lei, iar punctul pe serviciu medical este 8 lei. În asistența medicală ambulatorie de specialitate punctul pe serviciu medical este 4,5 lei.

Totodată se va menține plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistența medicală stomatologică.

„Reamintim că urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie a.c. cu partenerii din domeniul medical stabiliți de legislația în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menținute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituționale pentru asigurarea continuității finanțării la același nivel, până la finalul anului în curs.

CNAS va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanțelor în vederea identificării de soluții pentru o finanțare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical din România, precum și cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și grupurile de lucru CNAS - CMR”, transmit reprezentanții CNAS.

Etichete: CNAS
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole