"CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că aplicația mobilă Aircash nu este autorizată pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinietă)", a transmis CNAIR printr-un comunicat de presă.
Compania le cere utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul deținut de către CNAIR sau la distribuitorii autorizați, care se regăsesc pe site-ul oficial al companiei.
De asemenea, CNAIR anunță că nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web/aplicații mobile neautorizate.
"În același timp, subliniem faptul că, la achiziționarea unei roviniete prin intermediul aplicației Aircash, utilizatorii achită costuri suplimentare față de prețul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislația în vigoare, iar prin aplicatia Aircash suma achitată este de 5 euro, din care 2 euro reprezintă taxa VOI (Vignette Online Identification)", mai arată CNAIR.
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că aplicația mobilă Aircash nu este...
Publicată de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe Marţi, 13 iunie 2023