Antena 3 CNN Actualitate Noi măsuri adoptate de CMBSU după ce Capitala a intrat în scenariul roșu: Mai multe paturi și o unitate mobilă ATI la Institutul Nasta

Noi măsuri adoptate de CMBSU după ce Capitala a intrat în scenariul roșu: Mai multe paturi și o unitate mobilă ATI la Institutul Nasta

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 19:24 22 Sep 2021 Modificat la 20:35 22 Sep 2021

Una dintre măsurile adoptate vizează creșterea capacității de asistență medicală pentru pacienții confirmați cu Covid-19 din unitățile sanitare din municipiul București, prin suplimentarea numărului de paturi, inclusiv paturi ATI.

De asemenea, s-a decis suplimentarea cu un număr 20 de autospeciale din cadrul IGSU pentru realizarea testarii la domiciliu, în timp ce la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta va fi amplasată o unitate mobilă ATI.

Potrivit hotărârii, în cel mult 72 de ore trebuie operaționalizate un număr suplimentar de paturi ATI de la 40 la 54, iar numărul de paturi simple trebuie să crească de la 412 la 712.

Membrii Comitetului au mai decis înființarea unui număr de 28 de paturi de terapie intermediară: 21 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș în termen de 14 zile și 7 la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu în termen de 7 zile.

S-a mai hotărât detașarea de personal către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și către Direcția de Sănătate Publică București, dar și intensificarea acțiunilor de control privind respectarea măsurilor necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu SARS CoV-2.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole