''Frăția în ilegalitate este transpartinică la Sectorul 1. PNL a votat la fel ca PSD și au apărat, din nou, compania de salubritate Romprest pentru că a emis facturi nelegale. Ireal, nu? Vrei să pui în aplicare legea dar PNL și PSD nu te lasă. În ședința de Consiliu Local al Sectorului 1 de astăzi trebuiau votate măsurile luate de ANRSC și Curtea de Conturi a României în urma controlului lor, măsuri de recuperare a datoriilor pe care această companie le are față de autoritatea locală și de exercitare a dreptului la controlul tarifului companiei.
Practic acești consilieri PNL și PSD au devenit complici la deturnarea fondurilor publice.
Iar eu voi depune o plângere penală împotriva tuturor consilierilor care refuză să respectăm legea. Să plătească din buzunarele domniilor lor, nu din banii cetățenilor. Voi reveni cu aceste proiecte pe ordinea de zi până când toți acești oameni pricep că ''unde-i lege nu-i tocmeală'', până când vor pricepe că nu te joci cu banii cetățenilor cum doresc unele grupuri de interese.
PS: Așa se explică de liderii PNL se rugau de mine înainte de ședință să scot de pe ordinea de zi aceste 2 proiecte'', a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a intrat în conflict cu compania de salubrizare anul trecut. Potrivit unui raport al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), fosta administrație ar fi făcut plăți către compania de salubrizare în mod ilegal.
Clotilde Armand, anunță că a primit rezultatele controlului făcut de ANRSC.
„Concluziile spun un sigur lucru: fosta administrație a efectuat plăți către compania de salubrizare în mod ilegal! Da, da. Este ceea ce am spus și am repetat eu în tot acest timp când compania în cauză a încercat să ne șantajeze lăsând gunoiul neridicat pe străzi și a lansat o campanie mediatică de linșaj la adresa mea, în speranța că vom continua să plătim facturi la suprapreț și emise nelegal. Concluziile raportului A.N.R.S.C. confirmă că modul în care am acționat este unul just și corect”, a anunțat, pe Facebook, Clotilde Armand.