Primarul Clotilde Armand vrea să finanţeze cheltuieli de funcţionare pentru cele patru unităţi sanitare din Sectorul 1 care au rămas fără finanțare: Spitalul de Urgenţă, Spitalul "Grigore Alexandrescu", Spitalul de Urgenţe Oftalmologice şi cel de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
Un proiect de hotărâre pe această temă regăsindu-se pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.
"Se aprobă solicitarea acordului prealabil al Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea împuternicirii Sectorului 1 de a contribui la finanţarea unor cheltuieli aferente secţiunii de funcţionare pentru 4 spitale aflate pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1. (...) Finanţarea cheltuielilor aferente secţiunii de funcţionare pentru cele 4 spitale (...) se va face pe bază de protocol", prevede proiectul de hotărâre.
Cele patru spitale sunt finanţate integral din venituri proprii, din contractele încheiate prin sistemul de asigurări de sănătate.
Resursele financiare proprii ale spitalelor sunt direcţionate pentru plata salariilor şi a contribuţiilor personalului, nefiind suficiente pentru celelalte cheltuieli necesare desfăşurării actului medical, cu atât mai puţin pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente, consolidare, extindere şi modernizare, explică referatul de aprobare.