Primarul Sectorului 1 postat un mesaj pe Facebook în care susține că a avut dreptate și că operatorul și-ar fi recunoscut vina pentru "șantajul" din ultimele săptămâni.
"Înțeleg că operatorul de salubritate a anunțat că reîncepe să strângă gunoiul din Sector și și-a recunoscut vina pentru șantajul creat în aceste zile în care nu a ridicat gunoiul. Da. Iată că am avut dreptate! Legea spune foarte clar că ESTE INTERZIS să întrerupă serviciul de salubrizare. Administratorilor companiei le-a fost frică să mai continue cu șantajul. Dar lucrurile nu vor rămâne așa. Toți cei care și-au permis această situație vor răspunde în Justiție pentru că au pus în pericol sănătatea populației din Sectorul 1.
Primăria Sectorului 1 va depune plângeri penale pentru infracțiunea de șantaj împotriva acționarilor Companiei Romprest Service S.A. și solicită autorităților abilitate să fie ridicată licența acestui operator. Pentru că România este stat de drept, nu stat mafiot.
În paralel, voi solicita Consiliului Local Sector 1 și în Justiție rezilierea contractului cu această companie șantajistă. Cu mafia nu se negociază.
Vreau să asigur toți locuitorii Sectorului 1 că astfel de situații nu se vor mai repeta", a scris Clotilde Armand pe Facebook.
Romprest, anunț după scandalul gunoiului din Sectorul 1: "Situația de blocaj a fost dezamorsată"
Sâmbătă seara, Romprest a anunțat că va ridica gunoaiele din Sectorul 1, după ce partenerii au decis să permită accesul la stațiile de sortare, în limita capacității.
Astfel, compania precizează că "situația de blocaj a fost dezamorsată", deșeurile urmând să fie ridicate de pe străzile Capitalei începând cu data de 5 iunie, ora 20.00.
"Având în vedere apelul nostru, transmis către toate autoritățile, în sensul găsirii unei soluții pentru rezolvarea situației de blocaj create la nivelul Sectorului 1 și înțelegând importantă asigurării continuității serviciului public de salubritate, partenerii noștri contractuali, 3R Green SRL, Rom Waste Solution SA și Iridex Group SRL, ne-au comunicat astăzi, 5 iunie 2021, la ora 20.00, că vor permite accesul în stația de sortare, în limita capacităților lor, al autospecialelor încărcate cu deșeurile colectate din sectorul 1, urmând că diferendul financiar să își găsească o rezolvare amiabilă, instituțională, în cursul săptămânii viitoare.
Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru că, pe măsură ce autospecialele se vor descarcă la stația de sortare, să între în program de colectare a deșeurilor care s-au acumulat în sector începând cu dată de 1 iunie 2021, dată la care accesul la stațiile de sortare agreate a fost interzis.
Astfel, prin acordul comun al operatorilor de salubritate autorizați, această situație de blocaj a fost dezamorsată. Așteptăm că autoritățile abilitate să își asume responsabilitățile care le revin și să asigure funcționarea acestui serviciu public care se prestează în regim de continuitate, prin finanțarea și asigurarea unui cadru contractual și legal predictibil, pentru a menține starea salubră și implicit sănătatea populației.
Facem un apel la înțelegere și colaborare, atât către populație cât și către Poliția locală, în sensul de a spijini operatorul delegat în demersul sau de a reintră în regim normal de colectare", a anunțat Romprest, într-un comunicat de presă.