Clotilde Armand a fost acuzată constant că nu respectă nevoia de salubrizare a sectorului.
Primăria sectorului 1 a fost astfel amendată cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor articolului 142 (alin. 5) din Anexa 1 a HCGMB nr. 345 / 2020 privind Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare în Municipiul București.
De când a devenit primar al Sectorului 1, Clotilde Armand a fost acuzată că a încheiat, prin negociere fără publicare, trei contracte cu o valoare totală de peste 10 milioane de lei. Numai că alegerea celor trei firme nu ar fi chiar ”întâmplătoare”, au declarat surse Gândul, fiindcă ”favorurile se întorc”.
”Aceste trei firme care au câștigat licitația de 10 milioane au un background legat de Primăria Sectorului 1 și de Clotilde Armand.
Una dintre ele a ridicat gunoiul din curte de la ADP la momentul scandalului cu munții de gunoaie de acolo. Numai că l-a ridicat fără a deține autorizație de mediu pe Sectorul 1 și fără a avea dreptul să aibă acel contract.
A doua companie este stație de sortare și, în momentul stării de alertă, cu toate că nu erau plătiți de Primăria Sectorului 1, au deschis porțile pentru sortare, făcându-i un favor primarului Sectorului 1.
În starea de alertă declarată de Clotilde Armand pe raza Sectorului 1, cea de-a treia a intrat și a ridicat gunoiul fără autorizație de mediu și licență ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice).
În astfel de condiții, Clotilde Armand a întors, acum, niște favoruri! A treia companie nu are autorizație de mediu pentru tratarea deșeurilor din construcții, deci nu a fost verificat acest aspect acum, când i s-a dat acest contract. Prima companie nu întrunește condițiile pentru autorizația de sortare a deșeului voluminos. Doar a doua are autorizație, dar a ajutat-o pe Clotilde Armand în starea de alertă… Atunci s-au creat aceste «legături de prietenie»”, au declarat sursele Gândul.