Antena 3 CNN Actualitate Un pacient internat la clinica unde se trata Mîțu Stoian a ajuns la Urgențe. Are hemoragie toracică! Bărbatul a urmat acelaşi tratament ca artistul

Un pacient internat la clinica unde se trata Mîțu Stoian a ajuns la Urgențe. Are hemoragie toracică! Bărbatul a urmat acelaşi tratament ca artistul

Un pacient internat la clinica la care se trata şi artistul Petrică Mîțu Stoian a ajuns la secția de Urgențe a spitalului Județean Reșița, cu hemoragie toracică puternică.

de Georgiana Adam    |   

Bărbatul ar fi fost supus şi el tratamentului cu oxigenoterapie în camera hiperbară, la fel ca celebrul cântăreţ.

Autoritățile continuă cercetările pentru ucidere din culpă, în cazul artistului. Personalul de la clinica privată din Reșița nu a fost citat în dosar.

Medicii de la spitalul din Reşiţa spun că au reuşit să stea de vorbă cu pacientul şi acesta le-ar fi spus că după o singură şedinţă cu oxigen făcută la clinica privată a început să se simtă foarte rău şi a cerut ajutorul medicilor. Bărbatul se află acum în stare critică şi va fi operat.

Pacientul ajuns la spital cu hemoragie urmase acelaşi tratament ca Petrică Mîţu Stoian

Surse din cadrul spitalului din Reşiţa susţin faptul că de la începutul anului şi până în prezent s-au ocupat de 7 pacienţi care au venit direct de la această clinică.

Toţi acuzau probleme respiratorii. 

Cauza morții lui Petrică Mîțu-Stoian. Ce au descoperit medicii 

Apar primele informații neoficiale în privința morții lui Petrică Mîțu Stoian.

Cauza morții artistului ar fi fost un stop cardiorespirator. Însă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița încearcă să afle cu exactitate ce anume a dus la acest stop cardiorespirator și dacă există vreo legătură între decesul acestuia și tratamentul la care a fost supus la clinica privată. 

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții interpretului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian.
 

 

Subiecte în articol: Petrică Mîțu Stoian
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile