Antena 3 CNN Actualitate Apropiat al lui Ioan Crişan, gest ciudat după momentul exploziei maşinii în care omul de afaceri a ars de viu

Apropiat al lui Ioan Crişan, gest ciudat după momentul exploziei maşinii în care omul de afaceri a ars de viu

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 10:08 01 Iun 2021 Modificat la 10:17 01 Iun 2021

Este vorba despre administratorul supermarketului în faţa căruia a avut loc explozia, ospătarul cafenelei şi o cunoştinţă a lui Crişan, un client care obişnuia să cumpere de la el peşte.

Sâmbătă dimineaţă, Ioan Crişan a venit la cafenea pentru a-i aduce o pungă cu peşte de la ferma sa clientului.

Ultimele 3 persoane care l-au văzut în viaţaă pe Crişan, audiate

Este vorba despre acel bărbat misterios cu şapcă care îl şi aşteaptă în momentul în care Ioan Crişan ajunge la cafenea.

Autorităţile de la Bucureşti au reuşit să-i audieze ieri pe toţi cei trei prieteni ai lui Ioan Crişan, iar aceştia au declarat oamenilor legii că omul de afaceri nu era agitat când a ajuns la cafenea şi nu a fost sunat în cele 10 minute cât a stat la bar.

Când a plecat, Crişan le-a spus celor trei că merge la ferma sa, apoi la pescuit.

Cei trei îl cunoşteau foarte bine pe Ioan Crişan. Unul dintre audiaţi este ospătarul, bărbatul în geacă roşie, care a ajuns primul la maşina în flăcări, atunci când s-a declanşat explozia.

În ce priveşte dispariţia bărbatului misterios cu şapcă, clientul căruia Ioan Crişan îi adusese peşte, acesta a declarat anchetatorilor că nu s-a îndreptat către maşina în flăcări a afaceristului, pentru că mergea spre propriul autoturism, parcat la câţiva metri de cafenea.

El a precizat că voia să-şi ducă în maşină punga cu peşte.

Un bărbat în negru, filmat de camere lângă locul exploziei din Arad, are un comportament ciudat

Un bărbat care apare în imagini ar putea fi personajul-cheie în acest dosar.

Deși la câțiva metri de el, arde mașina omului de afaceri, bărbatul din imagini acesta trece grăbit și se depărtează de autoturism ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Bărbatul îmbrăcat în negru pleacă însă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nici măcar nu se uită la mașina care arde în spatele lui, ceea ce indică un comportament ciudat.

Ioan Crișan, afaceristul mort în atentatul de la Arad, avea datorii și încerca să-și mărească afacerea

Ioan Crișan, omul de afaceri care a murit după ce mașina sa a sărit în aer, era îngropat în datorii, iar firma lui apărea în mai multe dosare de executare silită.

Omul de afaceri nu a plătit arenda pe terenurile pe care erau amenajate bazinele piscicole pe care le deținea.

În plus, există și informații potrivit cărora bărbatul din Arad și-a construit afacerea pe bani împrumutați de la bănci și mai mulți indivizi.

Prefect: Autorul atacului cu bombă de la Arad a avut timp să plece din țară

Asasinul care a provocat tragedia de la Arad a avut timp să iasă din țară imediat după explozia mașinii, spune prefectul județului.

El mai spune că granița este foarte aproape, iar autoritățile nu aveau cum să impună restricții la accesul de la frontieră atât de repede.

De asemenea, ipoteza că bomba ar fi fost detonată prin telecomandă este din ce în ce mai sigură.

Bomba care l-a omorât pe omul de afaceri din Arad, montată sub scaunul șoferului

Potrivit unor surse Antena 3, se pare că bomba care l-a ucis pe Ioan Crișan, a fost montată sub scaunul mașinii pe care o conducea. În urma exploziei, balamalele scaunului au fost smulse.

Din primele cercetări, scaunul pe care stătea omul de afaceri Ioan Crişan, a fost efectiv rupt și aruncat în plafonul mașinii.

Celelalte șuruburi și balamale din mașină au fost găsite la locul lor, arzând doar tapițeria.

Asasinat cu bombă, în cazul de la Arad: un bolid de lux a explodat într-o parcare, șoferul a ars de viu. SRI, prima reacție

Anchetatorii din cazul mașinii arse de la Arad au suspiciuni ca ar fi fost pusă o bombă în autoturism.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, se merge pe varianta unui asasinat în cazul de la Arad.

În acest moment, sunt vizate deja mai mult persoane în acest caz.

Surse: Bomba ar fi fost acționată de la distanță

Bomba ar fi fost activată de la distanță, potrivit unor surse din anchetă și se conturează tot mai mult ideea unui asasinat.

Sunt indicii că bomba ar fi fost acționată cu telecomandă de la distanță.

Pe o distanță de zeci de metri sunt împrăștiate toate obiectele din caroseria mașinii.

Momentul în care bolidul omului de afaceri Ioan Crişan sare în aer la Arad - Galerie foto

Un Mercedes a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Fostul socru al unui deputat a murit

Bărbatul care a ars de viu în propria mașină, în parcarea unui supermarket din Arad, este un cunoscut om de afaceri din județ.

Accidentul a avut loc după ce mașina a luat foc.

Potrivit martorilor oculari citați de newsalert.ro, victima este Ioan Crișan, fost socru al deputatului liberal Sergiu Bîlcea.

Alertă în fața unui supermarket din Arad, după ce o mașină a luat foc și o persoană a murit

Pompierii au interventi pentru a stinge focul de la mașină.

”Autoturismul ardea generalizat la sosirea primelor echipaje, a fost stins în primele 15 minute.

După stingere, în interior s-a găsit o victimă, posibil bărbat”, a spus George Pleșca, de la ISU Arad, sâmbătă, la Antena 3.

Citiți și: Reacția primarului din Arad, după moartea omului de afaceri: "România e singura ţară din UE în care se vând cartele de telefon la liber"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole