"Noi suntem la răscruce, ca de obicei, și trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii pentru a ne obține suveranitatea și a o întregi. Noi nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești!
Bucovina de nord nu poate fi uitată! Sudul Basarabiei nu poate fi uitat! Ținutul Herța, Transcapatia, tot ce-a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele aceluiași stat!", a spus liderul AUR la Iași.
Declaraţiile lui Claudiu Târziu reprezintă un pericol major pentru statutul României de membru NATO, dar şi de membru al Uniunii Europene, având în vedere consecinţele unor asemenea fapte. Anexarea unor bucăţi din Ucraina ar însemna încălcarea mai multe tratate şi principii internaţionale, iar acestea vin la pachet cu sancţiuni internaţionale, izolare diplomatică şi, cel mai probabil, un război cu Ucraina.
"Apelul lui Târziu la anexarea unor foste teritorii ale României e similar cu al liderei pro-ruse a partidului SOS, Diana Șoșoacă. Senatoarea a depus un proiect de lege, respins de Parlament, prin care cerea anexarea unor teritorii din Ucraina. Reamintim că senatorul Claudiu Târziu, la câteva zile de la începutul invaziei din Ucraina, le transmitea rușilor că este pregătit să bată palma cu ei", se arată în articolul publicat pe inliniedreapta.net.