Senatorul PSD Claudiu Manda, şeful Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a declarat miercuri că fostul şef al SRI, George Maior, a spus la comisie că nu s-a implicat niciodată în constituirea vreunui guvern.
"L-am întrebat pe domnul Maior dacă s-a implicat vreodată în constituirea vreunui guvern şi a spus că nu, respinge această declaraţie. Sigur că de aici încolo rămâne să vedem dacă ne-a minţit domnul Maior sau cum or sta lucrurile'', a precizat Manda.
Întrebat ce are de spus cu privire la declaraţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora lui Victor Ponta i s-a dat lista cu miniştrii din Cabinet de către George Maior, Manda a arătat că îl aşteaptă pe liderul PSD la comisie.
"Am văzut declaraţiile de aseară, îl aşteptăm în primul rând la comisie să le spună într-un cadru oficial, o să fie invitat la comisie şi atunci o să discutăm detaliile", a afirmat Manda.
Întrebat dacă o să-l mai cheme pe George Maior la comisie, senatorul PSD a spus că rămâne de văzut dacă "sunt elemente" în legătură cu activitatea Serviciului.
"Rămâne să vedem ce lucruri mai apar la comisie şi dacă mai avem de lămurit cu domnul Maior sigur că o să ne lămurim", a susţinut Manda.
Cât priveşte organizarea unei şedinţe de urgenţă a Comisiei SRI privind dezvăluirile lui Dragnea şi Ponta, Manda a menţionat că o să se consulte în acest sens cu vicepreşedintele forului.
"Nu ştiu dacă se impune sau nu şedinţă de urgenţă, o să mă consult cu vicepreşedintele şi o să vă dau un răspuns în acest sens'', a adăugat el.
Întrebat dacă ar trebui invitaţi la comisie Victor Ponta şi Crin Antonescu, Manda a răspuns că va face acest lucru dacă sunt "elemente în legătură cu activitatea Serviciului".
Pe de altă parte, Claudiu Manda s-a referit la declaraţia deputatului USR Lucian Stanciu Viziteu cu privire la audierea lui Florian Coldea.
"Domnul Coldea a spus că relaţia domniei sale şi a şefului SRI, în contextul în care se întâlnea cu oamenii din zona politică de foarte multe ori, era aşa: Vorbea de beneficiari legali care erau din zona politică - în speţă, de la preşedintele României, prim-ministru, miniştri şi alte categorii de oameni care sunt beneficiari legali. Doi - erau parteneri ai SRI şi se referea la şefii instituţiilor cu care existau protocoale de colaborare; şi trei - existau şi alţi politicieni care solicitau să aibă întrevederi cu conducerea SRI pe diferite teme. De aici încolo, că a înţeles domnul Viziteu că nu ştiu cine era informator este o chestiune care doar atâta poate să înţeleagă domnul Viziteu", a afirmat Manda.
El a mai precizat că Florian Coldea spunea că aceste întâlniri erau pe subiecte care ţineau de activitatea SRI.
"Nu a detaliat foarte mult, nu era un lucru pe care să-l considerăm că are vreo legătură cu vreo încălcare a legii şi nu era un subiect pe care l-am detaliat mai mult decât atât", a conchis Manda.