Antena 3 CNN Actualitate Social Claudiu Manda anunţă „descinderi” la SRI: Vom merge în control la toate unităţile şi vom cere documentele secrete

Claudiu Manda anunţă „descinderi” la SRI: Vom merge în control la toate unităţile şi vom cere documentele secrete

2 minute de citit Publicat la 18:46 04 Apr 2018 Modificat la 18:46 04 Apr 2018

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat miercuri că va solicita Serviciului Român de Informaţii toate documentele secrete care au stat la baza redactării protocolului dintre instituţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"După audierea domnului Soviani am hotărât la nivelul comisiei să solicităm de la SRI toate documentele secrete care au stat la baza redactării acestui protocol (dintre SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - n.r.). Vom avea la comisie ce înseamnă Codul de procedură penală, Codul penal, documentele care sunt accesibile, dar hotărârile CSAT sau alte documente secrete pe care nu le avem vom solicita SRI să ni le pună la dispoziţie, pentru a vedea dacă acest protocol s-a făcut în temeiul acelor documente secrete sau altele care le invocă în preambul protocolului", a spus Manda, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, în urma audierii jurnalistului Radu Soviani, prima concluzie a fost aceea că, în ce priveşte textul protocolului, nu există nicio diferenţă între documentul prezentat în spaţiul public de Parchet, documentul prezentat în spaţiul public de SRI şi protocolul pe care îl au parlamentarii la comisie din luna octombrie sau noiembrie a anului trecut.

"Domnul Soviani ne-a spus un lucru pe care l-am văzut cu toţii, că la pagina 17 din 18 în documentul iniţial era scris de mână. L-am văzut, am comparat pagina 17 cu poza prezentată de domnul Marincea pe Facebook, care este identică cu pagina 17 din documentul pe care îl avem noi la comisie. Sigur că e o diferenţă între poza prezentată de domnul Marincea şi cea prezentată iniţial în spaţiul public, aici nu ştiu dacă putem să vorbim de o reproducere a documentului sau o prezentare a originalului, sunt două lucruri diferite, juridic vorbind, dar ca şi conţinut al textului şi al protocolului nu există nicio diferenţă. (...) Invitatul ne-a adus o pagină 18 diferită de cea apărută în spaţiul public, perforată, care prezintă la fel semnăturile, dar mai are nişte ştampile care spun că documentul a fost xeroxat într-un număr de exemplare. Aici am considerat că va trebui să solicităm de la SRI exemplarul în original şi să vedem dacă în exemplarul original coincide pagina 18 cu cea pe care ne-a adus-o domnul Soviani la comisie. Sigur că, dacă se va dovedi că a existat această multiplicare a documentelor, asta nu înseamnă că documentul a fost alterat prin multiplicare", a mai spus Manda.

Parlamentarul a adăugat că un alt lucru semnalat de Soviani a fost "o diferenţă de semnături" între documentul apărut la unitatea de parchet şi documentul apărut la SRI, la semnătura lui Florian Coldea.

"Aici este un lucru simplu. Mâine (joi - n.r.) probabil că prima întrebare la audierea domnului Coldea va fi dacă sunt acele două semnături ale domniei sale, dacă şi le menţine, dacă a existat vreo diferenţă de timp între momentul semnării celor două documente", a afirmat el. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole